Acesta a susținut că trage un semnal de alarmă obiectiv, care nu are nici o legătură cu actuala campanie electorală pentru alegerile locale din București de luna viitoare. Pe de altă parte, el s-a întrebat retoric de ce tocmai acum, în campanie, Primăria București a încetat să plătească subvenția datorată Termoenergetica.
Primăriile ar putea fi obligate să taie subvențiile pe care la acordă din bugetele locale pentru acoperirea pierderilor operatorilor sistemelor centralizate de încălzire pentru populație dacă acestea nu își îndeplinesc ″obiectivele referitoare la indicatorii de performanță privind calitatea și cantitatea serviciului″.
Primăria Municipiului București (PMB) a finalizat cu succes procedura de achiziție lansată luna trecută pentru contractarea unui împrumut bancar de până la 500 milioane lei, bani necesari pentru plata datoriilor municipalității către Termoenergetica, operatorul sistemului centralizat de încălzire din Capitală pe care îl controlează, în vederea asigurării funcționării sistemului de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice pentru populație în sistem centralizat în sezonul rece 2022-2023.
Primăria Municipiului București (PMB) a lansat o procedură de achiziție prin care vrea să contracteze un împrumut bancar de 500 milioane lei pentru a-și plăti datoriile către Termoenergetica, operatorul sistemului centralizat de încălzire din Capitală pe care îl controlează, în vederea asigurării funcționării sistemului de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice pentru populație în sistem centralizat în sezonul rece 2022-2023.
Claudiu Crețu, directorul general al Termoenergetica, operatorul sistemului centralizat de încălzire din Capitală, a declarat înainte de votul istoric al Consiliului General al Municipiului București (CGMB) privind majorarea masivă, după peste 10 ani, a prețului local facturat la căldura și apa caldă furnizată bucureștenilor racordați la sistem, că restanțele Primăriei Capitalei față de Termoenergetica la subvenționarea acestui preț, cifrate la câteva sute de milioane de lei, nu vor putea fi plătite de municipalitate decât prin contractarea unui împrumut de la Guvern, cum s-a mai făcut și în alți ani.
Prețul energiei termice livrate de către unitățile de producție ale Electrocentrale București (ELCEN) către Termoenergetica, operatorul sistemului centralizat de încălzire din Capitală, a fost majorat cu 60% de la 1 noiembrie, de la circa 206 lei/MWh plus TVA la 329,41 lei/MWh plus TVA, potrivit deciziei în acest sens a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). Scumpiri similare au fost aprobate aproape în întreaga țară.
Proiectul de ordonanță de urgență de rectificare a bugetului de stat alocă suma de peste 969 milioane lei, rămași de la precedenta rectificare, pentru mai multe tipuri de cheltuieli ale autorităților locale, inclusiv cele cu subvențiile de la bugetele locale pentru acoperirea diferenței dintre costurile reale ale operatorilor de termoficare centralizată și prețurile reduse facturate populației la căldură și apă caldă.
Premierul Ludovic Orban i-a spus noului primar general al Capitalei Nicușor Dan, cu ocazia depunerii de către acesta a jurământului la preluarea mandatului, că acum are încredere să transfere bani de la bugetul de stat către municipalitate pentru ca aceasta să aibă cu ce să plătească subvențiile destinate termoficării centralizate din București. Fostul primar PSD Gabriela Firea a solicitat în mai multe rânduri același lucru de la actualul Executiv PNL, însă fără succes.
Primăriile vor avea obligația de a achita în avans subvențiile de la bugetul local pentru operatorii sistemelor centralizate municipale de încălzire, destinate acoperirii diferenței dintre costurile reale ale operatorilor și prețurile reduse facturate populației prin decizii ale autorităților locale și din care sunt plătiți mai departe producătorii de agent termic și furnizorii de gaze naturale ai acestora, iar plata acestor subvenții se va face de către primării "cu prioritate față de orice alte obligații de plată" potrivit unui proiect de ordonanță de urgență.
Producătorul de energie termică Electrocentrale București (ELCEN), controlat de Ministerul Economiei, principalul furnizor de agent termic pentru sistemul centralizat de încălzire din București, transmite că analizează toate opțiunile legale pentru recuperarea creanțelor pe care i le datorează Compania Municipală Termoenergetica, inclusiv formularea unei cereri pentru deschiderea procedurii de insolvență, scenariu în care ELCEN va solicita și atragerea răspunderii conducerii companiei municipale.